Monthly Archive: February 2017

Vizita de studiu în România pentru companiile de proiectare a sistemelor de apă şi canalizare şi a celor de eficienţă energetică

În perioada 14-17 februarie 2017, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, cu suportul Reţelei Europene a Întreprinderilor (EEN) şi a proiectului Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova, implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), a organizat o vizită de studiu în România, cu participarea reprezentanților Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Agenției Achizițiilor Publice din Republica Moldova și companiilor de proiectare în domeniul aprovizionării cu apă şi canalizare şi eficienţă energetică a clădirilor publice la care a participat cu o prezentare si compania „SALONIX-TEH” SRL.

Pe data de 14 februarie 2017, în cooperare cu Parcul Științific și Tehnologic TEHNOPOLIS și Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova-România, la Iași a fost organizată o masă rotundă cu tematica: achiziții publice, aspecte legale privind calitatea serviciilor de proiectare și aplicarea standardelor UE și tehnologiilor moderne în domeniu, urmată de o serie de întrevederi bilaterale de afaceri a companiilor din Republica Moldova și România.

Au fost prezentate câteva studii de caz din partea Republicii Moldova și României privind experiența pozitivă a participării în asociere la licitații, precum și experienţa României în implementarea proiectelor europene din domeniul de referință, lecțiile învățate și recomandările de rigoare.

Programul vizitei de studiu a mai inclus un eveniment de informare în domeniul achizițiilor publice, organizat pe data de 16 februarie 2017, la Ploiești, precum și întrevederi și discuții la companii și instituții din domeniul proiectării rețelelor de apă și sanitație și a sistemelor de eficiență energetică din județul Prahova și orașul București.

Detalii despre eveniment vezi aici.